- Strada Marcel Iancu nr. 18, sector 2, Bucuresti
- M: 0721 623 501
- T: 031 424 53 43
- E: marketing@brave-solutions.ro
Cum iti organizezi nunta?
Ghid complet de planificare
- Cum va alegeti restaurantul pentru nunta?
- Cum sa alegi fotograful si cameramanul de nunta?
- Cum sa alegi muzica la nunta?
- Trusa de urgenta in ziua nuntii
- Cand nu se fac nunti in 2012?
- Superstitii amuzante despre nunta
- TENDINTE rochii de mireasa in 2012
- Targuri de nunti

Indiferent daca ati trecut prin frumoasa experienta a logodnei sau nu, planificarile pentru o nunta ca in vis trebuie facute cu mult timp inaintea marelui eveniment. Astfel ca, daca va doriti o nunta in care detaliile conteaza nu va grabiti sa o planificati in cateva luni. Numai rezervarea unui restaurant poate dura mai mult, caci in general pentru perioadele in care se fac nunti acestea se rezerva cu un an inainte. De aceea va propunem un plan complet de organizare a nuntii in care planificarea acesteia este descrisa pas cu pas.
Cu ce incepem planificarile?
Inainte de a incepe practic planificarile bucurati-va de timpul petrecut impreuna caci va urma o perioada agitata si anuntati-va familia si prietenii.
Cu peste 10 luni inainte de nunta
Este recomandat sa stabiliti data nuntii cu aproximativ un an inainte, astfel incat sa aveti timp suficient pentru a programa in detaliu fiecare element din cadrul frumosului eveniment. Dupa ce v-ati anuntati prietenii si familia, discutati cu tot cei casatoriti despre cum si-au organizat ei nunta, unde au intampinat greutati pentru ca voi sa stiti sa le evitati, cum au reusit sa obtina unele succese mai usor, pe o cale mai sucrta, cereti-le sfatul. Mai apoi stabiliti dupa calcule cam care este bugetul de nunta pe care vi-l permiteti.

Mai apoi stabiliti intai ce fel de nunta doriti, unde sa se desfasoare (restaurant, munte, mare etc), ce tema a nuntii doriti in functie si de rochia la care viseaza mireasa, cromatica, stilul si toate detaliile ce tin de partea estetica. Veti vedea ca inca nu puteti stabili exact detaliile nuntii, insa odata ce v-ati decis asupra unui stil puteti cauta in toate materialele informative atat din presa scrisa cat si din cea online. Prima luna trebuie sa fie una de documentare intensa.
Pentru ca v-ati hotarat in linii mari cam ce stil de nunta va doriti si ati ales deja cateva detalii privind partea estetica a acesteia este momentul sa intocmiti lista de invitati. Pentru a va fi mai usor fiecare din voi va face o lista proprie, apoi la final veti numara invitatii. Daca sunt prea multi (trebuie sa fie cam cu 10-15 mai putini decat numarul ideal pe care vi-l doriti caci cu siguranta vor dorii si socrii sau parintii sa aiba dreptul la cativa invitati) folositi trei culori, una pentru invitatii pe care ii doriti obligatoriu la nunta, o alta pentru cei pe care chiar v-ar face placere sa fie prezenti si o a treia culoare pentru cei a coraro prezenta nu o doriti neaparat. Astfel veti putea elimina din invitati pana ajungeti la un numar dorit. Este indicat sa alegeti cativa in plus caci pana la nunta cu siguranta unii din ei se vor retrage.
Acum, ca stiti care este numarul de invitati pe care vi-l doriti, puteti merge in cautarea restaurantului ideal. Restaurantul se alege atat din punct de vedere al numarului de invitati si al imaginii, cat si ca ring de dans, sonoritate, iluminare, cu sau fara terasa (este recomandat sa nu alegeti un restaurant cu terasa caci vara toti invitatii se vor retrage afara si sala va ramane aproape goala) dat si de flexibilitatea patronului privind negocierile. Pentru mai multe informatii despre cum puteti alege restaurantul cititi "Alegerea restaurantului pentru nunta".
Cand alegeti restaurantul veti sesiza ca unele zile au fost deja rezervate, astfel ca este cazul sa stabiliti exact care este data nntii, ca imediat dupa aceasta sa alegeti biserica si sa programati cununia religioasa. Discutati cu preotul tot ce include ceremonia religioasa, preturi etc. Verificati imprejurimile si hotarati cateva cadre pentru poze.
Tot in acest timp vizitati tragurile de nunti pentru a fi la curent cu toate noutatile in materie de rochii si decoratiuni sau interesati-va la prietene si cunoscuti pentru a obtine recomandari. Cautati agentii de organizare de nunti /florarii cu care veti colabora, obtineti oferte si alegeti cea mai buna variant pret /calitate.Stabiliti bugetul inainte si dupa studierea ofertei alegeti partenerii de incredere pentru organizarea nuntii. De asemenea discutati si consultati-va cu ei pentru ideile de amenajare a decorului, alegeti culorile, modelul si aranjarea decoratiunilor din restaurant; Mai apoi alegeti si comandati invitatiile de nunta, cardurile cu numele invitatilor si marturiile.

Dupa toate acestea este cazul sa incepeti dieta, ingrijirea corporala intensa si cautarea modelului de rochita mult visat. Acordati destul timp cautarilor si odata ce v-ati oprit asupra unui model, mergeti in magazine si probati o rochie cu model asemanator ca sa vedeti daca respectivul tip de rochie vi se potriveste. Probati cat mai multe modele pentru a vedea cam ce stil va vine cel mai bine, apoi cautati o rochita ideala pe modelul respectiv atat in reviste, cat si in modelele online sau cele din magazine. Pentru un model original puteti apela la un croitor experimentat. Aveti grija insa ca in cazul in care mergeti la croitor pentru a va confectiona rochita sa ii dati termenul limita cu cateva luni mai devreme, caci daca nu este punctula va mai avea timp sa faca ultimele finisari ale rochiei, altfel riscati sa ramaneti fara ele.
Este momentul acum sa alegeti un fotograf si un cameraman. Se recomanda ca la nunta sa aveti atat fotograf cat si cameraman pentru ca sunt momente in care doua evenimente se produc simultan in doua locuri diferite si daca este unul singur cu siguranta nu va reusi sa imortalizeze ambele momente (cum se intampla de exemplu in cazul furarii miresei). Aveti insa mare grija la ceea ce stabiliti exact cu cameramanul si fotograful pentru a nu avea surprize neplacute mai tarziu. Pentru mai multe detalii cititi articolele : "Cum sa alegi fotograful si cameramanul"
Tot in aceasta perioada este momentul sa cautati modelul dorit pentru invitatiile de nunta. Invitatiile de nunta le puteti comanda, cumpara sau... confectiona chiar voi.
Cu 4 luni inainte de nunta
Neaparat trimiteti invitatiile de nunta. Tot acum trebuie sa va interesati de actele necesare la cununia civila si religioasa. Stabiliti persoana care le va purta (eventual un cavaler sau o domnisoara de onoare). Ca tot vorbim de cavaleri si domnisoare de onoare, puteti face listuta cu responsabilitatile acestora. Ne-am gandit sa va venim in ajutor cu privire la ceea rolurile cavalerilor si domnisoarelor de onoare. Trebuie acum sa va ocupati si de muzica pentru nunta. Va trebuie in Dj si/sau o formatie. Cititi toate detaliile despre calitatile pe care trebuie sa le aiba un Dj si cum aflati daca este sau nu profesionist in articolul: "Cum sa alegi muzica la nunta".

Dupa toate acestea este vremea cautarii costumului de mire, iar daca il doriti confectionat la croitor atunci va fi comandat odata cu rochia miresei. Aveti grija ca acest costum sa se asorteze cu rochia miresei si tema nuntii. Tot acum trebuie sa cautati verighete si cu aceasta ocazie si restul accesoriilor: bijuteriile miresei, butonii mirelui etc. Ganditi-va cu ce vehicul veti dori sa va faceti aparitia in ziua nuntii. Hotarati impreuna si incercati sa rezervati unul.
Mai e vreme si de distractie. Trebuie sa inceapa deja organizarea pentru petrecerea burlacilor/burlacitelor. Cavalerii si domnisoarele de onoare se vor ocupa de aceste momente din viata voastra. Tot acum va puteti gandi la dansul miresei. Puteti organiza ceva special, un dans frumos cu o coregrafie superba, care va ramane in amintirea tuturor.
Dar cum ramane cu ce se inatmpla... dupa nunta? Nu cumva sa neglijati aranjamentele pentru luna de miere. Consultati mai multe agentii de turism si alegeti o oferta favorabila pentru a trai cele mai frumoase clipe intr-un loc de vis. Aveti grija sa anuntati discret ca va cautati o oferta pentru luna de miere, caci pot fi apropiati ai vostri care sa doreasca sa va ofere drept dar de nunta chiar biletele unei calatorii.
Mai este doar o luna!

Acum parca timpul este mult mai scurt si aveti tendinta de a intra in panica. Incercati sa nu va certati si sa va mentineti armonia in cuplu. In timpul ce v-a ramas mergeti la o agentia aleasa si comandati buchetul miresei si al nasei, aranjamentele florale dorite si recapitulati toate detaliile stabilite. Discutati din nou toate detaliile cu fotograful, preotul si cameramanul. Mergeti la proba pentru rochia de mireasa si costumul de mire (in cazul in care acestea au fost comandate la o casa de croitorie). Tot in lista comenzilor intra si tortul de nunta, asa ca alegeti un model ce va fi in armonie cu decorul de nunta si comandati-l la o cofetarie in care aveti incredere.
Nu uitati sa va depuneti cererea de concediu. Tot in aceasta perioada este indicat sa va selectati garderoba pentru luna de miere. Cu doua saptamani inainte de nunta este bine ca viitoarea mireasa sa isi vopseasca parul, se stie ca cel mai bine arata culoarea la aproximativ doua saptamani dupa vopsire. Verificati programarea la coafor pentru ziua nuntii. Nu uitati de sedinta de proba a coafurii. In cazul in care doriti ca in timpul petrecerii de nunta sa aveti si artificii ar trebui sa vorbiti deja pentru amenajarea acestora. Acest lucru trebuie discutat si cu persoanele care v-au rezervat localul pentru petrecere.
Maine-i ziua cea mare!

Cu o zi inainte de nunta parca toate se invart in mintea voastra si nu isi mai gasesc locul. Nu va alarmati, tot ce a fost greu a fost deja programat si stabilit, asa ca nu v-au mai ramas prea multe de facut. Mireasa isi va face trusa de urgenta cu toate cele de trebuinta pentru a straluci in ziua nuntii. Se vor trece in revista toate cele ce urmeaza sa se petreaca a doua zi pentru a nu omite nimic, iar pentru mireasa este un moment potrivit sa stea de vorba cu cea mai buna prietena sau cu mama ei.
Va doresc o nunta asa cum ati visat si organizare usoara!
Pe scurt
12... 11... luni pana la nunta
V-ati hotarat sa va asezati la casa voastra. Cand reveniti cu picioarele pe pamant din reveria momentului, ghici ce aveti de facut? Organizarea nuntii pas cu pas! Trebuie sa:
- stabiliti data nuntii (sa nu fie intr-o zi de post);
- fixati un buget alocat nuntii;
- stabiliti lista cu invitati;
- alegeti restaurantul (ar fi bine sa vedeti mai multe inainte sa alegeti);
- alegeti meniul de nunta si stabiliti detalii despre bautura, tort si aranjamente impreuna cu cei de la restaurant.
10... 9...
Incepe sa iti placa toata nebunia asta frumoasa, mai ales daca ai parte de sprijinul si sfaturile celor dragi. Ohooo si cate te mai asteapta! Acum trebuie sa:
- alegeti agentia care se ocupa de decor, daca restaurantul nu ofera acest serviciu;
- cautati si alegeti persoanele care se vor ocupa de muzica si divertisment;
- mergeti la Biserica, vorbiti cu parintele si alegeti ora in ziua stabilita;
- cautati si alegeti cameramanul si fotograful.
8... 7...
Te-a prins putin oboseala, dar mai conteaza cand in joc e momentul pe care l-ai visat de mica? Acum ar trebui sa:
- iti alegi, impreuna cu mama/sora/prietena, rochia de mireasa mult visata;
- cumperi accesoriile si pantofii (le poti face si pe comanda);
- mirele sa isi aleaga, impreuna cu cineva de incredere, costumul si accesoriile (butoni, lavaliera/papion, curea, pantofi).
6... 5...
Febra pregatirilor te-a cuprins, uneori chiar te panichezi. Linisteste-te, mirele are nevoie de o mireasa relaxata! Iata ce aveti de facut
- alegeti culorile, modelul si aranjarea decoratiunilor din restaurant;
- alegeti si comandati invitatiile de nunta, cardurile cu numele invitatilor si marturiile;
4... 3...
Nunta se apropie si evident, zeci de detalii care fac diferenta asteapta sa fie stabilite de o pereche de miri entuziasmati si priceputi! Acum e momentul sa:
- faceti rezervarea pentru minunata luna de miere;
- comandati cocardele si lumanarile;
- vorbiti cu cei pe care ii vreti domnisoare de onoare si cavaleri de onoare;
- mergeti in cautarea celor mai frumoase verighete;
2...
Stii ca nu mai e mult pana la marele eveniment si tocmai asta iti da de furca. Parca ti-ai pierdut capul si mai sunt atatea lucruri de facut! Mai exact, trebuie sa:
- trimiteti invitatiile la nunta;
- faci o proba de machiaj si coafura cu cei care se vor ocupa de lookul tau in ziua nuntii;
- mergi la un tratament cosmetic intensiv pentru ten si decolteu;
- mai imbraci rochia inca o data ca sa te asiguri ca totul este in regula;
- mergi cu pantofii prin casa de cateva ori.
1...
Mai este asa putin, totusi mai sunt detalii importante de fixat inca! Mai este nevoie sa:
- mergeti intr-o ultima vizita la restaurant, prilej cu care le dati numarul exact de invitati;
- stabiliti cu agentia ultimelor detalii, dati numarul exact de invitati si stabiliti numarul exact de marturii, faceti lista de invitati cu schema salii, stabiliti orele pentru aranjamente la restaurant/biserica/acasa
- stabiliti cum asezati invitatii la masa;
- faceti analizele medicale;
- va programati la starea civila;
- alegeti o persoana care sa va ajute cu detaliile organizatorice in Ziua cea Mare;
- dati comanda de tort si prajituri, daca restaurantul nu vi le ofera sau vreti altceva decat ce exista in oferta lor;
- va repetati unul altuia, ca pentru verificare, tot programul nuntii.